https://www.florinstoica.net/wp-content/uploads/2017/12/Vizită-la-Domeniul-Regal-peles.jpg

Vizită la Domeniul Regal la Castelele Peleş şi Pelişor

Florin Stoica

2 min read

Monarhist sau nu, cu sau fără interes faţă de Familia Regală a României sau Regele Mihai I, nu ai scuze să nu viziezi Domeniul Regal cu cele 2 castele, Peles şi Pelişor. Afinitatea la monarhie este alt subiect şi nu trebuie să fie factor de decizie în a refuza să faci o astfel de vizită.

Am fost, am vizitat, ba chiar am avut ocazia să am un tur privat, atât la Peleş cât şi la Pelişor. Nu voi intra în detalii istorice pentru că nu acesta este scopul articolului. Vreau doar să scot în evidenţă câteva elemente/ poveşti adevărate pe care le poate proba oricine, cu o simplă vizită a domeniului.

Moartea Regelui Mihai I poate fi sau nu poate fi un moiv în plus. Cert este că Peleş şi Pelişor sunt într­-o stare proastă şi la cât de puţin se implică Statul roman în această problem, ne putem trezi peste câţiva ani că muzeul va putea fi vizitat doar virtual.

♦ Domeniul Regal este compus din 8 clădiri dintre care 5 sunt folosite în prezent.

♦ Casa de Vânătoare Foișor este una dintre actualele reşedinţe folosite de Preşedenţia României restul fiind în proprietatea Familiei Regale a României. Castelul Peleş şi Castelul Pelişor au regim de muzeu şi sunt deschise publicului.

♦ Castelul Peleş este prima construcţie din România a cărei fundaţie este din beton, iar construcţia a fost realizată în 41 de ani.

♦ Castelul Peleş are 160 de camera iar Pelişor are 99 de camere.


♦ Atât Peleşul, cât şi Pelişor sunt exact cum au fost lăsate de regele Carol I în 1914 şi de regina Maria în 1918.

♦2.000 de personaje sunt sculptate în lambriurile Holului de Onoare din cadrul Peleş. Au fost realizate de către 140 de artişti care au lucrat timp de şase luni, zi şi noapte.

♦ Castelul Peleş a fost primul castel electrificat din Europa.

♦ Castelul Peleş este prevăzut cu lift, încălzire centrală, acoperiş mobil, dar şi un aspirator central de praf. Toate acestea sunt funcţionale.

♦ Inima Reginei Maria este expusă la Pelişor în interiorul Camerei de Aur, o cameră simbol a castelului în care pereții sunt din stuc aurit cu frunze de ciulini, motiv drag reginei.

♦ Turnul cu Ceas  al Castelului Peleş măsoară 66 de metri.

♦ Castelul Peleş ocupă locul al şaselea într-un top al celor mai spectaculoase 15 construcţii de acest fel din lume, primul loc fiind ocupat de castelul Hohenzollern din Germania.

♦ Castelul Peleș, Castelul Pelişor, complexul muzeal Astra, muzeul Brukenthal şi Palatul Culturii din Iași, sunt cele mai vizitate instituții muzeale din țară.

♦ ♦ ♦

Iar “lista” poate fi continuată cu multe curiozităţi de acest fel fără a intra în detalii despre exponate şi istoria domeniului.

foto: wikipedia, familiaregala.ro, Daniel Angelescu, peles.ro

  • 29
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    29
    Shares
Florin StoicaVizită la Domeniul Regal la Castelele Peleş şi Pelişor

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.