https://www.florinstoica.net/wp-content/uploads/2017/06/prosti.jpg

Când doi proşti se întâlnesc…

Florin Stoica

3 min read

<PROST, PROÁSTĂ, proști, proaste, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte; nătărău, nerod, tont, prostănac. >

Binenţeles, sensurile cuvântului sunt mai multe dar ma opresc la partea cu “fără judecată”, pentru că doar aşa se poate descrie cazul “Boureanu”.  Ţara este împarţită în două tabere, cu tentă de judecători – una se bucură de ghinionul lui Boureanu, cealaltă critică faptele poliţistului de la Rutieră.

Tendinţa de a da dreptate poliţistului este foarte mare şi amplificată şi de faptul că Cristian Boureanu este persoană public. Dar dacă am reduce calitatea pe care o au cei doi, am rezuma simplu: doi proşti.

Să nu ne gândim că poliţistul este poliţist şi nici că Boureanu are acel statut de “vedetă”, fost parlamentar şi persoană public. Făcând abstracţie de aceste lucruri, avem doi oameni, A şi B, care nu au dovedit nimic, au fost protagoniştii unui circ. Sunt doi proşti, fără judecată, care s-au dat în spectacol şi au greşit.

Poporul zice că  B(Boureanu) a greşit mai mult şi merita ce i s-a întâmplat. Poporul greşeşte şi greşeşte grav, în opinia mea.

Filmările apărute în spaţiul public, arată cum A (poliţistul) ameninţă, induce şantajul, instigă, loveşte ca în ringul de box, atacă persoanele indirect implicate în incident şi face abuz de statutul său. Nimic din cele enumerate nu are legătură cu ce implică atribuţiile unui poliţist în România. Toate aceste fapte sunt pedepsite de legea românească indifferent de cine le săvârşeşte.

Tot aceleaşi filmări arată cum B(Boureanu) aduce calomnii, injurii, instigă, loveşte, totul sub starea de ebrietate. Pe scurt, A, aflat în stare ok , cu bună ştiinţă şi în deplinătatea facultăţilor mintale, îl atacă pe B, aflat în stare de ebrietate, altfel cum ar zice orice medic, cantitate 0 de luat în seamă în această condiţie, stare care nu îî permite să ia decizii, etc.

Astfel, A şi B au acţionat fără judecată şi evident nu a ieşit nimic productiv. Dacă ţinem cont că A este poliţist, atunci ce a făcut nu este grav ci foarte grav. B, adică Boureanu, a acţionat după cum l-a dus mintea tulbure de alcool, însă statutul său nu a fost de poliţist. Şmecheri cu sau fără statutul lui Boureanu găsim pe toate străzile, însă poliţişti care atacă şi sunt violenţi nu cred că este ok să întâlnim.

Şi când spun că poporul greşeşte, întreb evident retoric, cum o fi când un necunoscut dă peste un astfel de poliţist? Oare câţi “proşti” precum Boureanu, au dat peste “proşti” cu epoleţi pe umeri şi cum au rezolvat situaţia?

Când un poliţist te bagă în spital pentru că eşti “prost”, nimic nu mai este amuzant, dreptatea nu mai este de partea poliţistului iar el devine un clasic infractor.

Cei doi proşti vor avea de răspuns în faţa legii, iar Poliţia Română trebuie să explice cum anume, angajaţii săi ajung pe stradă înarmaţi în aşa zisa slujbă a cetăţeanului.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Florin StoicaCând doi proşti se întâlnesc…

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.